Harta orasului Harsova si planul cetatii

Hârșova este o localitate cu vechime de șapte milenii. În partea de sud-est a localității, pe malul Dunării, se găsește o așezare neo-eneolitică dezvoltată sub forma unei ridicături de cca. 12 m ca urmare a distrugerii și refacerilor succesive a locuințelor din lut. Cercetările de aici au identificat o comunitate umană care s-a ocupat cu vânătoarea, pescuitul, cultivarea pământului și creșterea animalelor. Au fost identificate, prin cercetări, schimburi comerciale cu comunități de pe spații mult mai îndepărtate. Epocile următoare sunt bine ilustrate. Pe vatra localității se găsesc mai multe așezări de epoca bronzului și fierului. În antichitate, comunitățile de aici au cunoscut cea mai mare dezvoltare. Acestea s-au aflat în strânsă legătură cu orașele de pe litoralul vestic al Mării Negre (Histria și Tomis, cu deosebire). Epoca romană a marcat puternic istoria oamenilor de aici. Cel mai probabil, în a doua jumătate a secolului I p. Chr. s-a clădit fortificația cunoscută în izvoarele romane cu numele Carsium (un toponim de origine tracică legat de aspectul stâncos al zonei, de la care derivă și numele de astăzi, slavizat, al localității). Punctul de vedere potrivit căruia numele actual se trage de la cuvintele hîrsîz-ova, ceea ce înseamna vadul hoților, este cu totul eronat și nerealist din punct de vedere topografic. În documentele cadiilor din perioada stapânirii otomane, cetatea este trecută cu numele Harisova, iar pe hărțile germane din secolele XVII-XVIII o găsim cu numele de Chirschowa, Hirsowe, Kersova, iar în secolul al XIX-lea, Hirsowa. În secolul al XVII-lea celebrul călător Evlia Celebi, care a vizitat localitatea, preciza că numele vine din expresia odovan hîrs geliyor care se traduce prin vine ursul (hârs) din șes (câmpie). Vorbele acestea au fost rostite de sultan la cucerirea fortificației. Apărătorii cetății au folosit piei de urs pentru a-i speria pe turci. Atunci sultanul a strigat; Odovan hîrs geliyor! , pecetluind astfel numele acesteia. Cetatea este distrusă în epoca marilor invazii și refăcută tot de atâtea ori.

La 1651 Evlia Celebi face o descriere a acestuia: avea 1600 case, geamii, băi, bazar și era apărat de un zid de 3000 de pași. Cu puțin timp înainte de distrugerea sa, cetatea este imortalizată într-un desen după care se fac celebrele litografii, de către A. von Saar, la 1826. În secolul al XIX-lea aici sosesc mocanii ardeleni care construiesc orașul modern. Centrul acestuia se afla pe malul Dunării. În jurul portului se construiesc pravalii, depozite, bănci, iar pe dealul dinspre vest, o scoală monumentală și o biserică pe măsură. Școala a adăpostit și un muzeu, primul muzeu regional al Dobrogei. În timpul primului război mondial orașul a fost ars în întregime. Distrugeri mari s-au făcut și în al doilea război mondial. Epoca regimului comunist a marcat începutul decăderii orașului.

Lasă un răspuns